C*** D* A******** D* S******* H********
ReclamantB**** V***
PârâtAdmite, în parte, cererea formulată de contestatoarea C*** D* A******** D* S******* H********, în contradictoriu cu intimatul B**** V***. Dispune întoarcerea executării silite efectuate în dosarul execuţional nr. 173/2020 al BEJ LADARIU ANGHEL. Obligă intimatul să restituie contestatoarei suma de 1357 lei, achitată de contestatoare cu titlu de cheltuieli de executare. Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.10.2022.
Hotarare 2026/2022 din 13.10.2022Amână pronunţarea la data de 13.10.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 6.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2022Amână pronunţarea la data de 6.10.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 22.09.2022. .
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.09.2022Amână pronunţarea la data de 22.09.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2022Pentru a se reveni cu adresă la BEJ.
Incheiere de sedinta din 08.06.2022Pentru a se emite adresă către BEJ
Incheiere de sedinta din 04.05.2022