Dosar 23133/300/2022 din 09.09.2022

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 23133/300/2022
Data dosar:
09.09.2022
Instanta:
Judecătoria Sectorul 2 București
Departament:
Sectie comuna
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.12.2022 la ora 8:30

    Complet: Complet 30
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta M*** S****** A*** T*** S**, în contradictoriu cu pârâta Asirom Vienna Insurance Group SA şi intervenientul forţat B****** M*****. Obligă pârâta să achite reclamantei suma 9.612,23 lei, reprezentând debit principal-contravaloare despăgubiri, la care de adaugă penalităţi de întârziere, calculate în procent de 0,2% pe zi, începând cu 09.09.2022 şi până la data achitării integrale a debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.554,82 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea reclamantei privind restul pretenţiilor, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la prezenta instanţă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 14.12.2022.

    Hotarare 16417/2022 din 14.12.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD