S******** A***** S****
ReclamantC*** J******** D* P***** C***
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul SAS, în contradictoriu cu pârâta CJP C şi în consecinţă: Anulează Decizia de pensie nr. 177664/06.04.2022. emisă de pârâta CJP C. Obligă pârâta CJP C să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual şi a cuantumului pensiei a veniturilor in acord global, respectiv a diferenţelor dintre sumele reprezentând salariu în acord global şi salariul tarifar de încadrare, precum şi veniturile pentru programul prelungit de muncă de la rubrica ore suplimentare din adeverinţa nr. 479/08.10.2021 şi anexa, emisă de ACSA SA.ANTREPRIZA DE CONSTRUCTII CÂMPIA-TURZII, începând cu data de 01.03.2022. Obligă pârâta CJP C să achite reclamantului suma de 1600 lei cheltuieli de judecată Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la TRIBUNALUL CLUJ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi 11.10.2022.
Hotarare 2348/2022 din 11.10.2022