T****** N******
IntimatAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în din minuta sentinţei penale nr. 2474/28.09.2022 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 23241/215/2022, privind pe condamnatul T****** N******, în sensul eliminării aliniatului "Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 1049/20.04.2021 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1202/30.09.2021 a Curţii de Apel Craiova, care nu contravin prezentei sentinţe.". Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 05.10.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.10.2022Admite sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Craiova. În baza art. 554 din Codul de procedură penală raportat la art. 598 alin.1 lit. d Cod procedură penală cu referire la art. 75 alin. 1 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională şi art. 7 alin. 3 din Decizia-cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Constată că intimatul T****** N******,în prezent de?inut în Penitenciarul Rahova, prin sentinţa penală 43/2022 din 17.08.2022, irevocabilă la 25.08.2022 a Curţii de Apel din Brescia -Secţia II Penală a fost predat în vederea executării pedepsei dispuse prin sentinţa penală nr. 972/20.04.2022 a Judecătoriei Craiova,definitivă prin neapelare la 17.05.2022, sub condiţia ca pedeapsa pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev.de art. 335 alin.1 C.p. să nu fie pusă în executare, întrucât nu este comisă în stare de recidivă într-un termen de doi ani, în interpretarea art. 116 din Codul Rutier Italian(Decretul Legislativ nr. 285 din 30 aprilie 1992), respectiv Decretul Legislativ nr. 8 din 15 ianuarie 2016 – Dispozi?ii în materie de depenalizare, nefiind îndeplinită condiţia dublei incriminări. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată intimatului T****** N****** prin s.p. nr. 972/20.04.2022 a Judecătoriei Craiova,definitivă prin neapelare la 17.05.2022, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor pedepsele, după cum urmează: -1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev.de art. 335 alin.1 C.p. -1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin.1 C.p. Dispune executarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin.1 C.p. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii numărul 1010/2022 din 17.05.2022 al Judecătoriei Craiova, emis în baza sentinţei penale numărul 972/20.04.2022 a Judecătoriei Craiova,definitivă prin neapelare la 17.05.2022 şi dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei sentinţe. Deduce din pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată intimatului T****** N****** durata arestării în Italia în baza MEA nr. 19/2022 din 10.06.2022 şi durata încarcerării sale în România, de la data de 21.07.2022 la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 1049/20.04.2021 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1202/30.09.2021 a Curţii de Apel Craiova, care nu contravin prezentei sentinţe. Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii de 1 an închisoare pentru săvârşirea de către intimatul T****** N****** a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, MEPI care va fi pus în executare în condiţiile art. 74 alin. 1 lit. b din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională, respectiv în situaţia în care,având posibilitatea să o facă, inculpatul nu a părăsit teritoriul României, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, ori dacă a revenit în România după ce a părăsit teritoriul ţării. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare în cuantum de 350 lei,din care suma de 313 lei reprezintă onorariu apărător oficiu,rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 28.09.2022.
Hotarare 2474/2022 din 28.09.2022