B**** I****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite contestaţia. Anulează în parte decizia nr. 397160/09.12.2021 emisă de intimată. Obligă pârâta să revizuiască drepturile de pensie ale contestatorului prin valorificarea salariilor brute menţionate în adeverinţa nr. 4915/01.02.2019 eliberată de OMV PETROM SA, precum şi să plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie, începând cu data de 10.11.2021, actualizate cu indicele de inflaţie la care se va calcula dobânda legală la data plăţii efective. Obligă intimata la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 27.10.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia Pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5553/2022 din 27.10.2022