M****** M*****
InculpatC******** S**** G******
Parte vătămatăM****** R*****
Reprezentant legalÎn baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1234/P/2021 din data de 13.09.2022 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei, privind pe inculpatul M M, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt”, prev. de art. 228 al.1 din C.pen., cu aplicarea art. 113 al. 3 din C.pen., a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M. M.. Onorariu apărătorului din oficiu al inculpatului M. M., av. Novac-Leca Alexandra din Baroul Brăila, cu delegaţia penstru asistenţă juridică obligatorie nr. 2744/29.09.2022, în sumă de 627 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21.11.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 21.11.2022