D*** S**********
InculpatD*** A***
InculpatD*** S********** d* l* a****** I** C******
InculpatD*** A*** d* l* a****** I** C******
InculpatÎndreaptă eroarea materială strecurată în ambele exemplare ale dispozitivului Încheierii Penale nr. 5/11.10.2022 pronunţate de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Târgu Secuiesc, în dosarul nr. 2342/322/2022, în sensul că alin.6 va avea următorul conţinut: Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Covasna a sumei de 680 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu care a asigurat asistenţa juridică obligatorie a inculpaţilor, av. Balogh Ungureanu Patricia. Despre îndreptare se face menţiune şi la sfârşitul Încheierii Penale nr. 5/11.10.2022 pronunţate de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Târgu Secuiesc, în dosarul nr. 2342/322/2022. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu astăzi 12.10.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.10.2022Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Secuiesc în dosarul penal nr. 1174/P/2022 în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul Deme Szilvester, cercetat pentru pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C.pen., raportat la art. 234 alin. 1, lit. d şi f C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. şi faţă de inculpatul D*** A***, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C.pen., raportat la art. 234 alin. 1 lit. d şi f C.pen. 1. În baza art. 226 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 223 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului Deme Szilvester ,fiul lui Dionisie şi Magdolna, născut la 18.11.1980, în com. Lemnia, jud. Covasna, domiciliat în com. Lemnia nr. 531, jud. Covasna, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C.pen., raportat la art. 234 alin. 1, lit. d şi f C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.10.2022 şi până la data de 9.11.2022, inclusiv. 2. În baza art. 226 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 223 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului D*** A***, fiul lui Szilvester şi Maria-Magdolna, născut la 04.06.2002, în mun. Târgu Secuiesc, jud. Covasna, domiciliat în com. Lemnia nr. 531, jud. Covasna, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C.pen., raportat la art. 234 alin. 1 lit. d şi f C.pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.10.2022 şi până la data de 9.11.2022, inclusiv. În baza art. 230 alin. 2 C.pr.pen., va dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru fiecare inculpat. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Covasna a sumei de 1884 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu care a asigurat asistenţa juridică obligatorie a inculpaţilor, av. Balogh Ungureanu Patricia. În baza dispoziţiilor art. 273 alin. 4 C.pr.pen., Ordinul Ministerului Justiţiei nr.2907/C/2340/2020, stabileşte valoarea serviciilor de traducere prestate în prezenta cauză de către interpretul Jozsa Irina la suma de 30,91 lei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.10.2022, ora 19.00, în prezenţa inculpaţilor şi în lipsa procurorului.
Incheiere masuri preventive faza de UP 5/2022 din 11.10.2022