Dosar 2358/86/2022 din 26.07.2022

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2358/86/2022
Data dosar:
26.07.2022
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2023 la ora 11:00

    Complet: C1F AS civil
  • Sesizare ICCJ

    În baza art. 517 alin. 1 ind. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se va soluţiona dosarul nr. 2648/1/2022, aflat pe rolul ÎCCJ, având ca obiect recurs în interesul legii, în vederea interpretării şi aplicării unitare a problemei de drept: - interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 56 ind.2 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, în sensul de a se stabili dacă: 1. acestea recunosc ope legis o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani penru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţile prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată activitatea de angajator (fostul angajator) conform legislaţiei anterioare şi ulterioare datei de 01.04.2001 şi indiferent de tipul contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajator (fostul angajator) la sistemul public de pensii; 2. excepţia de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 (instituită prin art. 562 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021) vizează exclusiv modificarea condiţiei de vârstă pentru înscrierea la pensia prevăzută de art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiul reducerii de vârstă fiind în continuare condiţionat de dovedirea stagiului de cotizare legal necesar în condiţii speciale de muncă (ori în ipotezele asimilate acestuia) sau excepţia vizează inclusiv modalitatea de determinare a stagiului de cotizare doar prin raportare la tipul de activităţi desfăşurate subsumate prevederilor art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021. Cu recurs pe toată durata suspendării judecării procesului, recurs ce se va depune la Arhiva Secţiei a I-a civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată astăzi, 23 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere suspendare din 23.01.2023
  • Sedinta din data de 13.12.2022 la ora 9:00

    Complet: C1F AS civil
  • Repus pe rol

    În baza art. 400 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol. Dispune citarea părţilor pentru termenul de judecată din 23 ianuarie 2023. Pronunţată astăzi, 13 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 13.12.2022
  • Sedinta din data de 29.11.2022 la ora 9:00

    Complet: C1F AS civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 13 decembrie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2022
  • Sedinta din data de 15.11.2022 la ora 9:00

    Complet: C1F AS civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 29 noiembrie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică din15 noiembrie 2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2022
  • Sedinta din data de 18.10.2022 la ora 9:00

    Complet: C1F AS civil
  • Amână cauza

    Pentru completarea probatoriului, acordă termen la 15.11.2022

    Incheiere de sedinta din 18.10.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD