B**** I**** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtL***** I****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta B**** I**** S**, în contradictoriu cu pârâta S* E****** R****** A******** R********** S* şi intervenientul forţat L***** I****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.044,10 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi calculate de la data de 08.12.2021 şi până la data plătii efective a debitului restant . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3955 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29 noiembrie2022.
Hotarare 17719/2022 din 29.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2022