B*** Ş****** C* D******* L* C********** E******
ReclamantC*** J******** D* P***** B***** P*** R*********** L****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de către reclamantul Bell Ştefan în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov cu sediul în Braşov, şi în consecinţă: Constată că în perioada 01.09.1991 – 10.07.1996 reclamantul Bell Ştefan a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, potrivit Ordinului nr.50/1990, punctul 208, Anexa II în cadrul societăţii pârâte SC Autotransport S.A. (fostă ITA Braşov). Prezenta hotărâre judecătorească ţine loc de adeverinţă la întocmirea dosarului de pensionare. Respinge restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 07.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 1343/2022 din 07.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.12.2022, aceasta urmând a se realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2022