K***** I***** I********** R* S*
ReclamantM***** D******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâtul M***** D******. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 333,21 lei, cu titlu de debit principal. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2,54 lei, cu titlu de penalităţi contractuale de întârziere. Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare, ca neîntemeiată. Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 243,64 lei cu titlu de despăgubire pentru încetarea contractului, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călăraşi. Pronunţată astăzi, 14.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu444/2022 din 14.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 14.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 01.07.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2022