B***** N*** G******
PetentAdmite cererea formulată de Nica Gabriel, executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, cu sediul în mun.Vatra Dornei, str. Mihai Eminescu, nr.15, et.2, jud. Suceava. Încuviinţează executarea silită solicitată de către creditoare, împotriva debitorului, în conformitate cu titlul executoriu constând în Contractul de credit nr.08701680 din 28.03.2014 emis de Cetelem IFN S.A. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege până la stingerea creanţei, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită ocazionate cu efectuarea executării. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, data de 16.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacameraconsiliu din 16.02.2022