C****** H****** A*****
InculpatÎn baza art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare (republicată) cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. Condamnă pe inculpatul C****** H****** A*****, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. pe o durată de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 65 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C.pen., pe toată durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 cod penal Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 2 ani stabilit de instanţă potrivit dispoziţiilor art. 92 cod penal. În baza art. 93 alin. 1 cod penal Obligă pe inculpatul C****** H****** A***** ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile, - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. Inculpatul C****** H****** A***** va presta pe parcursul termenului de încercare o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 sau Administraţia Domeniului Public sector 5, care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Bucureşti, iar numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C****** H****** A*****, perioada reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu de la 25.03.2022 la zi. În baza art. 241 alin. 11 alin. 1 lit. a C.pr.pen. rap. la art. 399 alin. 1 şi 4 C.pr.pen. Constată încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul C****** H****** A***** prin încheierea de şedinţă nr. 196/P/CP din data de 19.04.2022 a Curţii de Apel Constanţa. În baza art. 112 lit. a şi b C.pen. Dispune confiscarea următoarelor sume de bani şi telefoane, respectiv: suma de 146 lei, ob?inute de inculpatul C****** H****** A***** din opera?iuni ilicite cu droguri ?i substan?e etnobotanice ce au fost indisponibilizate prin ordonanţa nr.142/D/P/2022 din data de 05.04.2022 de instituire a măsurii asiguratorii a sechestrului ?i depuse la UNICREDIT BANK cu chitan?a nr. 1096A0036 din data de 05.04.2022 şi un telefon mobil marca SAMSUNG A21S, dual SIM cu seriile IMEI 351964882968433 şi 352026282968436, având în interior două cartele SIM în reţeaua Orange cu numărul de apel 0750879507, respectiv 0745466038, ce apar?ine inculpatului C****** H****** A*****, ce a fost indisponibilizat prin ordonanţa nr.142/D/P/2022 din data de 05.04.2022 de instituire a măsurii asiguratorii a sechestrului ?i depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Constan?a cu dovada seria/nr. CT-613399 din data de 05.04.2022. În baza art. 112 lit. e şi f C.pen. Dispune confiscarea cantităţii de 41,67 grame con?inând 3-MMC (3-Methylmethcathinone) rămasă în urma analizelor de laborator, a fost ambalată, sigilată cu sigiliul tip M.A.I. cu nr.18904 ?i depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poli?ie al Jude?ului Constan?a, cu dovada nr. 613400 din data de 06.04.2022. Dispune distrugerea cantităţii de 41,67 grame con?inând 3-MMC (3-Methylmethcathinone) rămasă în urma analizelor de laborator, a fost ambalată, sigilată cu sigiliul tip M.A.I. cu nr.18904 ?i depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poli?ie al Jude?ului Constan?a, cu dovada nr. 613400 din data de 06.04.2022 şi a căror confiscare s-a dispus prin prezenta hotărâre. Menţine măsura asiguratorie dispusă prin ordonan?a nr.142/D/P/2022 din data de 05.04.2022 privind instituirea sechestrului asupra sumei de 146 lei, ce apar?in inculpatului C****** H****** A***** şi asupra telefon mobil marca SAMSUNG A21S, dual SIM cu seriile IMEI 351964882968433 şi 352026282968436, având în interior două cartele SIM în reţeaua Orange cu numărul de apel 0750879507, respectiv 0745466038, ce apar?ine inculpatului C****** H****** A*****. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. Obligă pe inculpatul C****** H****** A***** la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 3.500 lei, (din care suma de 3.000 lei din faza de urmărire penală). În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen. Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu apărător din oficiu – avocat Roşu Silviu Dragoş în cuantum de 1495 lei vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.08.2022.
Hotarare 323/2022 din 09.08.2022În baza art. 391 alin. 1 C.pr.pen. Deliberarea, redactarea şi pronunţarea va avea loc la data de 09.08.2022 Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.07.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.07.2022