B**** M****
CondamnatC************* D* E******** P***************** V**** D* S**
PetentA********** V***** R*****
Parte civilăD******* R******** V***** C***
Parte civilăSENTIN?A PENALĂ NR. 745/2022 În baza art. 595 C. pr. pen. şi art. 4 C. pen., respinge, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Vişeu de Sus cu privire la condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată intimatei B. M., prin Sentinţa penală nr. 90 din 07 aprilie 2016 pronun?ată de Judecătoria Viseu de Sus în dosarul nr. 2056/336/2015 ?i rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.04.2016, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006. În baza art. 275 al. 6 C. pr. pen., cheltuielile de judecată constând în onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu, avocat Şimon-Cian Monica Loredana, în cuantum de 100 lei, rămân în sarcina statului ?i vor fi achitate din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 02 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 745/2022 din 02.11.2022Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 02 noiembrie 2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2022