Dosar 2406/103/2022 din 09.05.2022

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2406/103/2022
Data dosar:
09.05.2022
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia I Civilă si de Contencios Administrativ
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.05.2022 la ora 09:00

    Complet: civil - LMN4 amânări
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea completată formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Lucrătorilor din învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, în numele şi pentru membrii de sindicat : Arsenescu Teodor, Bobescu Mihaela, Hizanu Elena, Trofin Daniela, în contradictoriu cu pârâta ?coala Gimnazială Grumăze?ti. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele legal cuvenite ca urmare a acordării majorărilor/creşterilor salariale în conformitate cu dispoziţiile art.38 alin.41 din Legea cadru nr. 153/2017, prin aplicarea acestora la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tranşelor de majorare, cu respectarea metodologiei de calcul stabilită prin dispoziţiile art.33 din O.U.G. nr.57/2015, cu luarea în considerare a unui procent de 10% corespunzător funcţiei de diriginte/educatoare/învăţător/institutor/profesor pentru învăţământul preşcolar, după cum urmează: -pentru perioada 01.01.2019 - 25.06.2021, în privin?a membrilor de sindicat: Trofin Daniela, Hizanu Elena, Bobescu Mihaela; -pentru perioada 01.01.2019 - 31.12.2020, în privin?a membrului de sindicat: Arsenescu Teodor. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele legal cuvenite ca urmare a acordării majorărilor/creşterilor salariale în conformitate cu dispoziţiile art.38 alin.41 din Legea cadru nr. 153/2017, prin aplicarea acestora la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tranşelor de majorare, cu respectarea metodologiei de calcul stabilită prin dispoziţiile art.33 din O.U.G. nr.57/2015, cu luarea în considerare a unui procent de 25%, corespunzător grada?iei de merit, după cum urmează: -pentru perioada 01.09.2019 - 25.06.2021, în privin?a membrei de sindicat: Trofin Daniela, -pentru perioada 01.09.2020 - 25.06.2021, în privin?a membrei de sindicat: Bobescu Mihaela, -pentru perioada 01.01.2019 - 31.12.2020, în privin?a membrului de sindicat Arsenescu Teodor, -pentru perioada 01.01.2019 – 25.06.2021, în privin?a membrei de sindicat Hizanu Elena. Obligă pârâta să plătească membrilor de sindicat anterior men?iona?i diferenţele salariale acordate potrivit alineatelor precedente, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie de la data efectivă a plăţii, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestor drepturi băneşti, calculată de la data scadenţei şi până la achitarea efectivă a acestora. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se poate depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ - Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.05.2022.

    Hotarare 1143/2022 din 24.05.2022
  • Sedinta din data de 09.05.2022 la ora 09:00

    Complet: Civil - LMN4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 24.05.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.05.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD