R*** I*** A********
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Miercurea-Ciuc privind pe condamnatul R*** I*** A********, aflat în executarea pedepsei privative de libertate în Penitenciarul Miercurea-Ciuc şi, în consecinţă: În baza art. 587 alin. (1) CP, coroborat cu art. 100 alin. (1) Cod penal, dispune liberarea condiţionată a numitului R*** I*** A******** din executarea pedepsei de 2 ani 6 luni şi 20 zile închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 768/22.12.2020 a Judecătoriei Piatra Neamţ, pronunţată în Dosarul nr. 2692/279/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 05.01.2021 şi pentru care s-a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 963/2021 din 05.01.2021. Potrivit art. 100 alin. (6) Cod penal intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi împlinirea duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În baza art. 100 alin. (5) CP, i se atrage atenţia persoanei liberate condiţionat asupra conduitei sale viitoare în sensul de a se adopta un comportament responsabil, bazat pe respectarea regulilor de conduită şi a dispoziţiilor legale, precum şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, constând în revocarea beneficiului liberării condiţionate şi executarea restului de pedeapsă rămas neexecutat, ori în majorarea cu jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru noile infracţiuni, după caz. În baza art. 275 alin. (6) CPP, cheltuielile cu onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 313 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. (3) CPP, restul cheltuielilor judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru petent şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în condiţiile art. 405 alin. (1) teza a II-a CPP, astăzi, 17 august 2022.
Hotarare 491/2022 din 17.08.2022