P*** C* C****** G******
InculpatB***** V* E***** I****
InculpatS***** D* A***** G******
InculpatÎn baza art. 362 Cod de procedură penală, raportat la art. 208 şi art. 211-215 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploie?ti, din data de 20.10.2021, ora 13:35, în dosarul de urmărire penală nr. 5914/P/2021, cu privire la inculpatul POPA CLAUDIU GABRIEL. Men?ine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul POPA CLAUDIU GABRIEL, până la următoarea verificare, dar nu mai mult de 60 de zile de la data pronun?ării prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. (1) Cod de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obliga?ii: - să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instan?a de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instan?a de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poli?ia ora?ului Băicoi conform programului de supraveghere întocmit de organele de poli?ie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) Cod de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să îndeplinească următoarele obliga?ii: - să nu depă?ească limitele teritoriale ale României, decât cu încuviin?area prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instan?ei de judecată; - să nu de?ină, să nu folosească ?i să nu poarte arme . În baza art. 215 alin. (3) Cod de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credin?ă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. II. În baza art. 362 Cod de procedură penală, raportat la art. 208 şi art. 211-215 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispuse prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploie?ti, din data de 20.10.2021, ora 13:35, în dosarul de urmărire penală nr. 5914/P/2021, cu privire la inculpatul BÂRZOI EDUARD IONU?. Men?ine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul BÂRZOI EDUARD IONU?, până la următoarea verificare, dar nu mai mult de 60 de zile de la data pronun?ării prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. (1) Cod de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obliga?ii: - să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instan?a de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instan?a de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poli?ia ora?ului Băicoi conform programului de supraveghere întocmit de organele de poli?ie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) Cod de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să îndeplinească următoarele obliga?ii: - să nu depă?ească limitele teritoriale ale României, decât cu încuviin?area prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instan?ei de judecată; - să nu de?ină, să nu folosească ?i să nu poarte arme . În baza art. 215 alin. (3) Cod de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credin?ă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. III. În baza art. 362 Cod de procedură penală, raportat la art. 208 şi art. 211-215 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispuse prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploie?ti, din data de 20.10.2021, ora 13:35, în dosarul de urmărire penală nr. 5914/P/2021, cu privire la inculpatul STĂNEL ANDREI GABRIEL. Men?ine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul STĂNEL ANDREI GABRIEL, până la următoarea verificare, dar nu mai mult de 60 de zile de la data pronun?ării prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. (1) Cod de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obliga?ii: - să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instan?a de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instan?a de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poli?ia ora?ului Băicoi conform programului de supraveghere întocmit de organele de poli?ie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) Cod de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să îndeplinească următoarele obliga?ii: - să nu depă?ească limitele teritoriale ale României, decât cu încuviin?area prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instan?ei de judecată; - să nu de?ină, să nu folosească ?i să nu poarte arme . În baza art. 215 alin. (3) Cod de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credin?ă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. (5) din Codul de procedură penală, prezenta încheiere se comunică celor trei inculpa?i, Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, Inspectoratului Jude?ean de Poli?ie Prahova - Serviciul de Investiga?ii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Poli?iei ora?ului Băicoi, Direc?iei pentru Eviden?a Persoanelor ?i Administrarea Bazelor de Date, precum ?i Inspectoratului General al Poli?iei de Frontieră. În baza art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Respinge cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulată de inculpatul STĂNEL ANDREI GABRIEL ca neîntemeiată Cu drept de contesta?ie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată, astăzi, 27.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 27.12.2022Stabileşte deliberarea şi pronunţarea la data de 27.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.12.2022