T**** (******* N*****
CreditorB***** M****** C*********
DebitorAdmite în parte cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC BUCUREAN IOAN şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 209/2022 al BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC BUCUREAN IOAN, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare TUDOR(BRADEA) NENUŢA în reprezentarea minorelor Bradea Sofia Maria şi Bradea Carina Maia, împotriva debitorului B***** M****** C********* în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa Civilă nr. 530/12.09.2022 pronunţată de Judecătoria Salonta, în dosar nr. 939/833/2022 în conexitate cu dosarul nr.1552/833/2022, definitivă. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită, prin toate modalităţile prevăzute de lege, respectiv obligarea debitorului la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorelor Bradea Sofia Maria şi Bradea Carina Maia în cuantumul legal de 1/3 din veniturile nete realizate de acesta, iar în perioada în care debitorul nu realizează venituri, din venitul minim net pe economie în România, începând cu data de 09.05.2022 şi până în luna octombrie 2022, la care se adaugă cheltuielile de executare ocazionate. Respinge în rest cererea. Cu drept de apel pentru creditor în termen de 15 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Salonta. Dată în camera de consiliu azi, 26.10.2022. Pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 26.10.2022. .
Incheiere de executare silita 1120/2022 din 26.10.2022