E***** V*****
InculpatM*********** F*****
Parte vătămatăAdmite cererea formulată de inculpatul E***** V*****, privind judecata cauzei conform procedurii prevăzută de art. 375 Cod procedură penală rap. la art. 374 alin. 4 Cod procedură penală. În baza art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 din C. proc. pen. rap. la art. 61 alin. 2, 4 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpatul E***** V***** , la pedeapsa de 140 (o sută patruzeci), la pedeapsa de 140 (o sută patruzeci) de zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violen?e, faptă prev. de art. 193 alin. 2 C. pen.. În temeiul art. 61 alin. 1, 2 şi 3 C. pen. stabile?te suma corespunzătoare unei zile-amendă la valoarea de 20 ( douăzeci) lei, amenda penală pe care inculpatul urmează să o execute, fiind în cuantum de 2.800 (două mii opt sute) lei. Instan?a atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 63 alin. 1 din Codul penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea, dacă acesta nu execută pedeapsa amenzii penale, în tot sau în parte, cu rea – credin?ă, precum ?i asupra dispozi?iilor art. 64 din Codul penal privind executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunită?ii. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 19 ?i art. 23 alin. 2 ?i art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, art. 1357 Cod civil, admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă M*********** F***** ?i obligă inculpatul E***** V***** să plătească păr?ii civile suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale ?i daune materiale. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul E***** V***** la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român, din care 350 lei în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 13.01.2023.
Hotarare 2/2023 din 13.01.2023Amână pronun?area la data de 13.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2023