A********* F***** D*****
ContestatorN******* A** M****
IntimatUrmare a desfiinţării completului de judecată C 5-4 V, şedinţă publică şi cameră de consiliu, prin Hotărârea nr. 28/18.11.2022 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Piteşti, prezenta cauză urmează a fi repartizată ciclic celorlalte completuri din cadrul Secţiei Civile, urmând ca părţile să fie citate la termenul de judecată ce se va stabili de completul căruia i se va repartiza prezenta cauză. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.11.2022.
Incheiere de sedinta din 25.11.2022În vederea respectării principiului nemijlocirii admisibilităţii probelor prev. de art. 16 Cod procedură civilă, urmează a acorda un nou termen de judecată. Se revine cu adresă către expertul desemnat să realizeze lucrarea, să o depună cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată stabilit şi în exemplare suficiente pentru comunicare Amână judecarea cauzei la 25.11.2022 C 5-4 V, Sala 4, Ora 12,00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2022
Incheiere de sedinta din 16.09.2022În vederea respectării principiului nemijlocirii admisibilităţii probelor prev. de art. 16 Cod procedură civilă, urmează a acorda un nou termen, urmând a se păstra măsurile dispuse de instanţă prin încheierea de şedinţă. Amână judecarea cauzei la 16.09.2022 Ora 12,00 C 5-4V, Sala 4. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 24.06.2022Încuviinţează pentru contestator proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică judiciară specialitatea contabilitate cu obiectivele indicate de contestator la fila 6 dosar. Stabileşte onorariu provizoriu în sumă de 1000 de lei şi va pune în sarcina contestatorului obligaţia de achita în termen de 5 zile sub sancţiunea decăderii din probă. Desemnează experţi prin tragere la sorţi pe d-na expert Rotaru Nicoleta. Condiţionat de depunerea dovezii plăţii onorariulkui pentru expert se emite adresă către expertul desemnat să realizeze lucrarea şi către Biroul Local de Expertize Argeş pentru încuvoştiinţare. Amână judecarea cauzei la 24.06.2022 C 5-4 V, Sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Aprilie 2022.
Incheiere de sedinta din 29.04.2022