C************* R** E***** P*** S********* N******* A* P*********** Ş* P*********** C********** D** M*****
ReclamantI************ G****** A* P******* R*****
Intimat PârâtS********* N******* A* P*********** Ş* P*********** C********** D** M***** P***** C************* R** E*****
Recurent ReclamantAdmite recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I., în numele şi pentru membrul de sindicat Constantinescu-Rad Emilia-Maria, în contradictoriu cu intimatul-pârât I************ G****** A* P******* R*****, împotriva sentinţei nr. 724/CA din 23.09.2021 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care o casează în parte şi rejudecând fondul: Obligă pe pârât să-i acorde reclamantei Constantinescu-Rad Emilia-Maria majorarea de 7,5% conform aplicării etapizate a Legii nr. 153/2017. Trimite spre rejudecare capetele de cerere privind obligarea pârâtului să-i acorde reclamantei compensaţia de risc/pericol deosebit în cuantum de 30% calculată la salariul de funcţie, la aceeaşi instanţă. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate. Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecare. Definitivă. Pronunţată prin grefă azi, 15.04.2022.
Hotarare 311/2022 din 06.05.2022În temeiul art. 29 alin. (1)-(4) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată de recurenta C************* R** E***** P*** S********* N******* A* P*********** Ş* P*********** C********** D** M***** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor cu privire la sintagma „de până la” raportat la art. 1 alin. (4) şi (5), art. 31, art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, art. 1 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice cu privire la sintagma „fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege” raportat la art. 1 alin. (5) din Constituţie, art. 14 alin. (1) şi (5) din Anexa VI a Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu privire la sintagma „de până la” raportat la art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16, art. 31, art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, art. 23 din Anexa VI a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu privire la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din” raportat la art. 1 alin. ( (5) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 153/2017 raportat la art. 16 din Constituţie. Amână pronun?area la data de 06.05.2022. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2022