M***** L**** Z*****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. (1) C.proc.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 391/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, precum şi competenţa instanţei pentru judecarea cauzei, legalitatea administrării probatoriului şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul MOLNAR LAJOS-ZOLTAN, pentru săvâr?irea infrac?iunii conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) C.pen., urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, pentru când se citează părţile. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, data de 28.11.2022
Incheierefinalacamerapreliminara din 28.11.2022