A****** N******** P***** R****** M*******
ContestatorD* I********* S* R************ I**** L********* J******* A* P******* R******** S**
IntimatP******* R******** S** P*** A************ S****** B**** M**** D******
DebitorRespinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei. Admite contestaţia împotriva tabelului definitiv de creanţe. Dispune înscrierea creanţei contestatoarei Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în tabelul obligaţiilor debitoarei PETROMAR RESOURCES SRL în cuantum de 128.116.308 USD, echivalent în lei calculat la cursul oficial BNR din data deschiderii procedurii. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare prin publicarea hotărârii în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 20.12.2022.
Hotarare 5995/2022 din 20.12.2022Amână pronunţarea la data de 20.12.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2022Amână pronunţarea la data de 13.12.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 06.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2022Amână pronunţarea la data de 29.11.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 22.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.11.2022Amână pronunţarea la data de 22.11.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2022având în vedere necesitatea comunicării contesta?iei şi a înscrisurilor către debitoare prin administrator special, amână cauza
Incheiere de sedinta din 04.10.2022