Dosar 246/40/2022 din 09.02.2022

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 246/40/2022
Data dosar:
09.02.2022
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.05.2022 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM4-N
  • Admite cererea

    Admite acţiunea. Obligă pârâtul să calculeze şi să achite reclamanţilor membri de sindicat diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, prin acordarea salariului de bază conform H.G. nr. 38/2017, de la data de la care fiecare membru de sindicat îndeplineşte cerinţele legale de trecere într-o nouă tranşă de vechime în învăţământ şi până la aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, la care să se recalculeze şi celelalte drepturi salariale de care au beneficiat/beneficiază membrii de sindicat prin raportare la salariul de bază, aceste diferenţe urmând a fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie şi la care se va adăuga şi dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată de la data scadenţei drepturilor acordate şi până la data plăţii efective a acestora. Executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea şi motivele de apel urmând a se depune la Tribunalul Boto?ani – Secţia I Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.05.2022.

    Hotarare 507/2022 din 30.05.2022
  • Sedinta din data de 15.04.2022 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM4-N
  • Amână cauza

    Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 30.05.2022, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile şi se va emite adresă către pârâtă pentru a indica, pentru fiecare reclamant în parte, data/datele la care aceştia au atins (ar fi trebuit să atingă) tranşa/tranşele de vechime conform H.G. nr. 38/2017. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 15.04.2022.

    Incheiere de sedinta din 15.04.2022
  • Sedinta din data de 01.04.2022 la ora 10:00

    Complet: CivFondCM4-N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 01.04.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.04.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD