Dosar 24825/281/2021 din 26.01.2022

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 24825/281/2021
Data dosar:
26.01.2022
Instanta:
Tribunalul Prahova
Departament:
Sectia penala
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Contestatie NCPP

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.01.2022 la ora 11:00

    Complet: 3C CPF+EC
  • Desfiinţează hotărârea

    În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite contestaţia formulată de contestatorul condamnat Coman Florinel Cosmin, împotriva sentinţei penale nr. 2179/28.12.2021 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa contestată şi rejudecând cauza în fond, admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de propuneri pentru acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Ploieşti privind pe condamnatul Coman Florinel Cosmin în prezent aflat în executarea pedepsei de 2 ani, 8 luni şi 6 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 128/2020 pronunţată de Judecătoria Târgovişte. Constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 100 C.pen. şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului Coman Florinel Cosmin, de sub puterea M.E.P.I nr. 267/2020 emis de Judecătoria Târgovişte dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Potrivit art. 100 alin. 6 C.pen. intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei (27.05.2022) constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 C.pen. privind revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat. În temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare efectuate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 313 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.01.2022.

    Hotarare 54/2022 din 31.01.2022
  • Sedinta din data de 26.01.2022 la ora 23:59

    Complet: 3C CPF+EC
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat la data de 31.01.2022.

    Rezolutie din 26.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD