Dosar 248/1371/2020 din 02.11.2022

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 248/1371/2020
Data dosar:
02.11.2022
Instanta:
Curtea de Apel Târgu Mureș
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.12.2022 la ora 12:30

    Complet: CS6 AI
  • Schimbat în parte

    Admite cererea de apel formulată de Carpat Insolv IPURL (cu sediul) împotriva Sentinţei nr. 113/08.04.2022 pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. 248/1371/2020. Schimbă în parte sentinţa atacată în sensul că, admite în parte cererea Carpat Insolv IPURL în sensul că, stabileşte onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 1.000 lei + T.V.A., plata urmând a fi făcută din fondul de lichidare UNPIR potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21.12.2022.

    Hotarare 280/2022 din 21.12.2022
  • Sedinta din data de 19.12.2022 la ora 12:30

    Complet: CS6 AI
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru data de 21 decembrie 2022, urmând ca soluţia ce va fi pronunţată să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.12.2022
  • Sedinta din data de 05.12.2022 la ora 10:30

    Complet: CS6 AI
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru data de 19 decembrie 2022, urmând ca soluţia ce va fi pronunţată să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD