Dosar 249/30/2022 din 21.01.2022

traficul de migranţi (art.263 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 249/30/2022
Data dosar:
21.01.2022
Instanta:
Tribunalul Timiș
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
traficul de migranţi (art.263 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.05.2022 la ora 09:00

    Complet: NC4
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    I. În temeiul art. 396 alin. (1), alin.(2) C.proc.pen., art. 47 C.pen. rap. la art. 263 alin.(1) şi (2) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen., şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul S***** D******* la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la trafic de migranţi. În temeiul art. 67 alin.(2) rap. la art. 263 alin.(2) ultima teză C.pen., art.66 alin.(1), art. 68 alin.(1) lit. b) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.(1), lit. a), b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.(1), lit. a), b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin.(3) C.pen. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în cauză, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, calculat conform art. 92 C.pen., ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul S***** D******* ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., obligă inculpatul S***** D******* ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.(3) Cod penal, obligă inculpatul S***** D******* ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: la Consiliul Local al Municipiului Arad sau Consiliul Local al Comunei Zărand. În baza art. 94 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c)-e), se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin.(2) şi (3) Cod penal se face de Serviciului de Probaţiune Arad. În temeiul art. 404 alin. (3) C.proc.pen., rap. la art. 96 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin.(1) lit.a) C.proc.pen. raportat la art.72 alin.(1) C.pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului S***** D******* durata reţinerii ?i a arestului preventiv de la data de 07.12.2021 până la data de 31.01.2022, inclusiv. În baza art. 399 alin.(1) C.proc.pen. revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul S***** D******* prin încheierea penală nr. 24/25.01.2022 pronun?ată de judecătorul de cameră preliminară în dosar nr. 249/30/2022/a1.1, ca urmare a înlocuirii arestului preventive cu controlul judiciar. II. În temeiul art. 396 alin. (1), alin.(2) C.proc.pen., art. 263 alin.(1) şi (2) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen., şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul ORĂDAN ROBERT, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. În temeiul art. 67 alin.(2) rap. la art. 263 alin.(2) ultima teză C.pen., art.66 alin.(1), art. 68 alin.(1) lit. b) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.(1), lit. a), b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.(1), lit. a), b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin.(3) C.pen. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în cauză, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, calculat conform art. 92 C.pen., ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul Orădan Robert ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., obligă inculpatul Orădan Robert ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.(3) Cod penal, obligă inculpatul Orădan Robert ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: la Consiliul Local al Municipiului Arad sau Consiliul Local al Comunei Zărand. În baza art. 94 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c)-e), se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin.(2) şi (3) Cod penal se face de Serviciului de Probaţiune Arad. În temeiul art. 404 alin. (3) C.proc.pen., rap. la art. 96 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin.(1) lit.a) C.proc.pen. raportat la art.72 alin.(1) C.pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului Orădan Robert durata reţinerii ?i a arestului preventiv de la data de 07.12.2021, până la data de 31.01.2022 inclusiv. În baza art. 399 alin.(1) C.proc.pen. revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Orădan Robert prin încheierea penală nr. 24/25.01.2022 pronun?ată de judecătorul de cameră preliminară în dosar nr. 249/30/2022/a1.1, ca urmare a înlocuirii arestului preventive cu controlul judiciar. III. În temeiul art. 396 alin. (1), alin.(2) C.proc.pen., art. 263 alin.(1) şi (2) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen., şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul PĂCURAR LAURENŢIU la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. În temeiul art. 67 alin.(2) rap. la art. 263 alin.(2) ultima teză C.pen., art.66 alin.(1), art. 68 alin.(1) lit. b) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.(1), lit. a), b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.(1), lit. a), b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin.(3) C.pen. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în cauză, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, calculat conform art. 92 C.pen., ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul Păcurar Lauren?iu ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., obligă inculpatul Păcurar Lauren?iu ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.(3) Cod penal, obligă inculpatul Păcurar Lauren?iu ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: la Consiliul Local al Municipiului Arad sau Consiliul Local al Comunei Zărand. În baza art. 94 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c)-e), se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin.(2) şi (3) Cod penal se face de Serviciului de Probaţiune Arad. În temeiul art. 404 alin. (3) C.proc.pen., rap. la art. 96 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin.(1) lit.a) C.proc.pen. raportat la art.72 alin.(1) C.pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului Păcurar Lauren?iu durata reţinerii ?i a arestului preventiv de la data de 07.12.2021, până la data de 31.01.2022 inclusiv. În baza art. 399 alin.(1) C.proc.pen. revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Păcurar Lauren?iu prin încheierea penală nr. 24/25.01.2022 pronun?ată de judecătorul de cameră preliminară în dosar nr. 249/30/2022/a1.1, ca urmare a înlocuirii arestului preventive cu controlul judiciar. IV. În temeiul art. 396 alin. (1), alin.(2) C.proc.pen., art. 263 alin.(1) şi (2) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen., şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul PĂCURAR NICU-OTNIEL , la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. În temeiul art. 67 alin.(2) rap. la art. 263 alin.(2) ultima teză C.pen., art.66 alin.(1), art. 68 alin.(1) lit. b) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.(1), lit. a), b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.(1), lit. a), b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin.(3) C.pen. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în cauză, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, calculat conform art. 92 C.pen., ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul Păcurar Nicu-Otniel ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., obligă inculpatul Păcurar Nicu-Otniel ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.(3) Cod penal, obligă inculpatul Păcurar Nicu-Otniel ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: la Consiliul Local al Municipiului Arad sau Consiliul Local al Comunei Zărand. În baza art. 94 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c)-e), se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin.(2) şi (3) Cod penal se face de Serviciului de Probaţiune Arad. În temeiul art. 404 alin. (3) C.proc.pen., rap. la art. 96 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin.(1) lit.a) C.proc.pen. raportat la art.72 alin.(1) C.pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului Păcurar Nicu-Otniel durata reţinerii de 24 de ore de la data de 04.12.2021 ora 10:25, până la data de 05.12.2021, ora 02:00, din care s-au dedus orele cuprinse în intervalul 04.12.2021, ora02:00 – 04.12.2021, ora 10:25. În baza art. 399 alin.(1) C.proc.pen. revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Păcurar Nicu-Otniel prin încheierea penală nr. 227/DL din data de 04.12.2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş în dosarul nr. 5310/30/2021, definitivă prin încheierea penală nr. 162/CO/DL din data de 08.12.2021 a judecătorilor de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C.proc.pen., rap. la art. 112 lit. e) Cod penal, respinge ca neîntemeiată cererea de confiscare a sumei de 280 euro menţionată ca fiind primită de fiecare inculpat de la inculpatul S***** D*******. În baza art. 112 alin. (1) lit. b) şi art. 112 alin. (2) Cod penal, dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, de la inculpatul Păcurar Nicu-Otniel, a sumei de 2000 lei, din valoarea autovehiculului marca Dacia LSDAA, de culoare roşie, seria ?asiu UU1LSDAAH33929584, nr. de înmatriculare AR-37-CAN, proprietatea inculpatului Păcurar Nicu-Otniel. În baza art. 404 alin.(4) lit. f) C.proc.pen., raportat la art. 255 C.proc.pen., dispune restituirea autoturismului marca Dacia Logan, culoare roşie, cu nr. de înmatriculare AR-37-CAN, seria ?asiu UU1LSDAAH33929584, către inculpatul Păcurar Nicu-Otniel, precum şi a cheii de contact aparţinătoare autoturismului în cauză, certificat de înmatriculare nr. AOO557294R (indisponibilizate ?i de?inute în custodia SPF Timiş conform procesului verbal din data de 04.12.2021, f. 220 dup), cu obligaţia de a le păstra până la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 112 alin. (1) lit. b) şi art. 112 alin. (2) şi (3) Cod penal, dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, de la inculpatul S***** D*******, a sumei de 2000 lei, din valoarea autoturismului marca Volkswagen Tiguan, culoare negru, utilizat pentru săvârşirea faptei. În baza art. 112 alin. (1) lit. b) şi art. 112 alin. (2) şi (3) Cod penal, dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, de la inculpatul Păcurar Laurenţiu, a sumei de 2000 lei, din valoarea autoturismului marca Dacia Duster, culoare albastru, utilizat pentru săvârşirea faptei. În baza art. 112 alin. (1) lit. b) şi art. 112 alin. (2) şi (3) Cod penal, dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, de la inculpatul Orădan Robert, a sumei de 2000 lei, din valoarea autoturismului marca Ford Focus, culoare gri, utilizat pentru săvârşirea faptei. În baza art. 404 alin.(4) lit. d) C.proc.pen., raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) Cod penal, dispune confiscarea specială de la inculpatul Păcurar Nicu Otniel a telefonului mobil marca Iphone X, culoare alb, IMEI 353045090889526 +, cartela SIM Digi cu seria 89400520082 (indisponibilizate ?i de?inute în custodia SPF Timiş conform proces verbal din data de 04.12.2021, f. 219 dup), apar?inând inculpatului Păcurar Nicu Otniel şi care au fost folosite la săvâr?irea faptei. În baza art. 404 alin.(4) lit. d) C.proc.pen., raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) Cod penal, dispune confiscarea specială de la inculpatul S***** D******* a telefonului mobil marca Samsung, model J6+, culoare albastru, IMEI 1: 355418106899367 şi IMEI 2: 35541916899365 + cartela SIM Orange cu seria 2102101908457A08 (indisponibilizate ?i de?inute în custodia SPF Timiş conform proces verbal din data de 07.12.2021, f. 57 dup), apar?inând inculpatului S***** D******* şi care au fost folosite la săvâr?irea faptei. În baza art. 274 alin. (1), (2) C.proc.pen. obligă pe inculpaţi la plata sumei de 1500 lei fiecare (din care suma de 1250 lei fiecare aferentă fazei de urmărire penală), reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată azi, 26.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 256/2022 din 26.05.2022
  • Sedinta din data de 24.05.2022 la ora 09:00

    Complet: NC4
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. (3) C.proc.pen., amână pronunţarea, deliberarea si redactarea hotărârii, la data de 26.05.2022

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.05.2022
  • Sedinta din data de 13.05.2022 la ora 09:00

    Complet: NC4
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. (3) C.proc.pen., amână pronunţarea, deliberarea ?i redactarea hotărârii, la data de 24.05.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.05.2022
  • Sedinta din data de 14.04.2022 la ora 10:00

    Complet: NC4
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin.1 C.p.p stabileste termen pentru deliberare, pronuntare si redactarea hotararii la data de 13.05.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2022
  • Sedinta din data de 31.03.2022 la ora 10:00

    Complet: NC4
  • Amână cauza

    Încuviinţează solicitarea inculpaţilor S***** D*******, Orădan Robert, Păcurar Laurenţiu şi Păcurar Nicu Otniel de judecare a prezentei cauze potrivit procedurii prev. de art. 377 C.proc.pen. Încuviinţează proba cu înscrisurile în circumstanţiere depuse de inculpaţi. În temeiul art. 386 alin. (1) C.proc.pen. admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Păcurar Nicu Otniel prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 1141/P/2021 din data de 20.01.2022 din infracţiunea de trafic de migranţi în formă agravată, prevăzută de art. 263 alin.(1), (2) lit. a) C.pen. în infracţiunea de trafic de migranţi în formă agravată, prevăzută de art. 263 alin.(1), (2) lit. a) C.pen.. cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. Amână judecarea cauzei ?i stabile?te termen de judecată la data de 14.04.2022, pentru când inculpaţii au termen în cuno?tin?ă. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 31.03.2022.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD