C******* I****
InculpatB***** R***** V*** S** P*** R*********** L**** O**** N******* S*****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 208 alin. (4) C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul C******* I****, aflat în prezent în Penitenciarul Arad în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/UP/20.01.2022, emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad – trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 260/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului C******* I****, măsură luată prin încheierea nr. 3/20.01.2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad, definitivă prin încheierea nr. 1/25.01.2022 a judecătorilor de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad. Următoarea verificare a subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive se va efectua înainte de expirarea unui termen de 60 de zile. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 21.04.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 21.04.2022