Dosar 2517/102/2020* din 11.02.2022

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2517/102/2020*
Data dosar:
11.02.2022
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.05.2022 la ora 09:00

    Complet: CFma8
  • Respinge cererea

    Admite excep?ia lipsei calită?ii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Na?ionale, pentru UM 11752 Sighi?oara. Respinge acţiunea formulată ?i precizată de reclamantul MELINTE ADRIAN, (cu CNP, cu dom. ales) în contradictoriu cu pârâta UM 11752 Sighi?oara (cu datele), ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată ?i precizată de reclamantul MELINTE ADRIAN, (cu CNP şi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NA?IONALE, (cu datele). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 25 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Opinie separată, parţial divergentă, în sensul admiterii acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Na?ionale.

    Opinieseparata din 25.05.2022
  • Sedinta din data de 18.05.2022 la ora 09:00

    Complet: CFma8
  • Amână pronunţarea
    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.05.2022
  • Sedinta din data de 12.05.2022 la ora 09:00

    Complet: CFma8
  • Amână pronunţarea
    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.05.2022
  • Sedinta din data de 28.04.2022 la ora 09:00

    Complet: CFma8
  • Amână pronunţarea
    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2022
  • Sedinta din data de 13.04.2022 la ora 09:00

    Complet: CFma8
  • Amână pronunţarea
    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD