A******** "*******
PetentAdmite cererea formulată de petenta Asociaţia „Rosima”, prin reprezentant împuternicit Borosch Erich Johann. Dispune înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut la Judecătoria Ineu a modificărilor aduse actelor constitutive ale asociaţiei, conform hotărârii adunării generale nr. 2 din data de 04.10.2022, după cum urmează: Modificarea alineatului cinci din Actul Constitutiv şi Statutul Asociaţiei cu privire la exprimarea voin?ei de asociere, acesta urmând să aibă următorul conţinut: „Subsemnaţii, membrii ai Asociaţiei, ne exprimam voinţa de asociere pentru organizarea şi funcţionarea prezentei Asociaţii, în condiţiile prezentului Statut şi a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu modificările şi completările ulterioare”. Reconfirmarea în func?ii actualilor membri ai Consiliului director şi actualului Preşedinte al Asociaţiei, pentru un mandat de 20 (douăzeci) de ani începând cu data de 04.10.2022. Comasarea Actului Constitutiv şi Statutului Asociaţiei, atestate cu nr. 497, respectiv 498, din data de 12.04.2018 şi redactarea unui singur act, Statutul Asociaţiei, reformulat conform modificărilor stabilite prin Hotărârea asocia?ilor nr. 2/04.10.2022, cu renumerotarea articolelor şi adaptat noilor cerin?e ale OG nr. 26/2000 modificată şi completată de Legea nr. 276/2020. Cu apel în 5 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Ineu. Pronunţată azi, 16 noiembrie 2022, conform dispoziţiilor art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu1524/2022 din 16.11.2022