S**** P****
InculpatC***** N******
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin.(2) şi (10) C.proc.pen. raportat la art. 233 şi art. 234 alin. (1) lit. d) şi f), condamnă pe inculpatul S**** P****, în prezent aflat în stare de arest în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în dauna persoanei vătămate C***** N******. În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi lit. b) C.pen., pe o perioadă de 5 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa conform art. 65 alin. (3) C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 alin. (1) C.pen., instanţa deduce din durata pedepsei cu închisoarea aplicate prin prezenta, durata reţinerii din data de 18.09.2022, ora 16:00 până la data de 19.09.2022, ora 16:00, precum şi durata arestării preventive, din data de 19.09.2022, până la zi. În baza art. 399 alin. (1) C.pr.pen., dispune men?inerea arestului preventiv al inculpatului. În temeiul art. 397 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (1),(2) şi (5) C.proc.pen. raportat la art. 1357 şi art. 1349 alin. (1) şi (2) C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă C***** N****** ?i obligă inculpatul S**** P**** la plata către aceasta a sumei de 580 de lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligă inculpatul S**** P**** la plata către stat a sumei de 700 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare. În temeiul art. 275 alin. (6) C.proc.pen., cheltuielile judiciare privind onorariul apărătorului din oficiu – avocat Bădescu Gabriel, delegaţia nr. 10095/2022, în cuantum de 942 de lei, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Calafat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2022.
Hotarare 281/2022 din 09.12.2022Fixează termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 09.12.2022
Incheiere de sedinta din 23.11.2022