D******* N****
Apelant ReclamantC******* N******* P******** M**** E*******
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de apelanta D******* N**** (cu datele de identificare), împotriva Sentinţei civile nr. 258/02.03.2022, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 2549/102/2021. Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D******* N**** în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional Pedagogic „Mihai Eminescu” Tg. Mureş (cu datele de identificare), şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească reclamantei D******* N****, diferenţele de drepturi salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării de 10% corespunzător funcţiei de diriginte/ educatoare/ învă?ător/ institutor/ profesor pentru învă?ământul primar/ profesor pentru învă?ământul pre?colar, majorare prevăzută de art. 8 din Anexa nr. 1 Capitolul 1 lit. B din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.09.2020 şi până la data schimbării condiţiilor legale de acordare. Sumele rezultate în urma recalculării vor fi actualizate în raport cu rata inflaţiei până la data plăţii efective. La diferenţele de drepturi salariale anterior menţionate se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective. Definitivă. Pronunţată astăzi, 5 iulie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 613/2022 din 05.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 5 iulie 2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.06.2022