A***** I* M***** I**
InculpatV***** V* I****
InculpatÎn baza art. 346 C.proc. pen., constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 27.01.2022, în dosarul nr. 1224/332/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, privind pe inculpatul Anghel Marian-Ion, minor la data săvâr?irii faptei, cu antecedente penale, pentru săvâr?irea infrac?iunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplic. 113 şi urm. Cod penal şi pe inculpatul Vasile Ionuţ,cu antecedente penale, pentru săvâr?irea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 335 alin. 3 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Anghel Marian-Ion, cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fara permis de conducere,, fapta prev. de art. 335 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 113 cod penal şi pe inculpatul Vasile Ionuţ, cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 335 alin. 3 Cod penal. Onorariul apărătorului din oficiu, av. Drocan Eugenia, pentru inculpatul Anghel Marian-Ion, cu delegatia nr. 59/25.02.2022, emisă de Baroul Mehedinţi, în cuantum de 627 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Încheierea se comunică inculpaţilor şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, contestaţie care se va depune la sediul Judecătoriei Vanju Mare, jud. Mehedinţi.
Incheierefinalacamerapreliminara48/2022 din 13.04.2022