Dosar 2551/227/2022/a2 din 10.11.2022

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2551/227/2022/a2
Data dosar:
10.11.2022
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2022 la ora 9:00

    Complet: C2
  • Încheiere

    În baza art. 362 alin.2 raportat la art. 208 alin. (2) Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin ordonanţa din data de 13.07.2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni faţă de inculpatul Usturoi Ionuţ Adrian, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. În baza art. 208 alin. 3 raportat la art. 207 alin. 4 C.pr.pen., menţine controlul judiciar luat faţă de inculpatul Usturoi Ionuţ Adrian, acesta urmând să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Postul de Poliţie Mălini conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; e) să nu conducă nicio categorie de autovehicule pe drumurile publice. Respinge cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulată de apărătorul inculpatului, ca neîntemeiată. Măsura dispusă se comunică conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, inculpatului, I.P.J. Suceava –Biroul de Supraveghere, Postului de Poliţie Mălini, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin. Conform art. 215 alin. (3) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 10.11.2022.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 10.11.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD