A******** C******** N******* R**** A* C********** M****** A* E*******
PetentP******** D* P* L**** J********** S***** 2 B********
IntimatAdmite cererea. Ia act de modificările intervenite în actele constitutive ale asocia?iei, conform Hotărârii Adunării Generale nr. 208 din data de 15 septembrie 2022. Dispune înscrierea acestor modificări în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, aflat la grefa Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti. Cu drept de apel, în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 26.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 26.10.2022Pentru a da posibilitatea petentei să înainteze la dosarul cauzei cel mai târziu cu o zi înainte de termenul de judecată acordat: CD sau stik care să cuprindă în format word şi PDF hotărârea asociaţiei de care se solicită a se lua act, extras de Carte Funciară recent, actualizat 2022 cu referire la imobilul cu privire la care se solicită schimbarea sediului, dovada convocării membrilor pentru şedinţa din 15.09.2022, dovada întrunirii on-line şi împuternicirile pentru cei care au semnat prin reprezentant
Incheiere de sedinta din 12.10.2022