M***** M***** T***
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din codul de procedură penală constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 31.10.2022, în dosar penal nr. 633/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, privind pe inculpatul MLADIN MARIUS-TIBI, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C.p., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul MLADIN MARIUS-TIBI (cu datele de mai sus). Prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu şi inculpatului. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 08.12.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacamerapreliminara264/2022 din 08.12.2022