C**** R***** G*******
PetentM********* S************** L***** S******
IntimatAdmite excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale, invocată de către intimată, prin întâmpinare. Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul, C**** R***** G*******, în contradictoriu cu, Mun. Suceava, Poliţia Locală Suceava, prin reprezentant legal, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PLSV, nr. 0021837, din data de 31.01.2022, ca tardivă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, astăzi, 07.10.2022.
Hotarare 3685/2022 din 07.10.2022