K***** I***** I********** R* S*
ApelantB***** I***
IntimatAdmite, în parte, apelul formulat de apelanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A., în contradictoriu cu intimatul B***** I***, împotriva sentinţei civile nr. 49/29.03.2022 pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc, pe care o schimbă în parte – sub aspectul dispoziţiei de respingere a petitului privind penalităţile de întârziere – după cum urmează: Obligă pârâtul B***** I*** la plata către reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A. şi a sumei de 13,14 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei până la data cesiunii de creanţă. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei. Obligă intimatul B***** I*** să plătească apelantei KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A. suma de 12,5 lei cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată astăzi, 25 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu84/2022 din 25.10.2022Amână pronunţarea la data de 25 octombrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2022