H***** V*** S*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cpp rap. la art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea 143/200 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen şi art. 75 alin. 2 lit. b şi art. 76 alin. 1 C.pen condamnă pe inculpatul H V ? - la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, în formă continuată ( 4 acte materiale) În temeiul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, rap. la art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cpp rap. la art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000 condamnă pe inculpatul H V ? la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi mare risc fără drept, pentru consum propriu. În baza art. 38 alin. 1 C.pen constată că infracţiunile deduse judecăţii se află în stare de concurs real. În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite în sarcina inculpatului prin prezenta sentin?ă ?i dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de 3 luni închisoare ( 9 luni /3), reprezentând un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul H V ? să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 C.pen rap la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, rap. la art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, alături de pedeapsa principală. În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 91 Cod penal, raportat la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului obligaţia de a frecventa două programe de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timi? sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile la una dintre următoarele două instituţii: SC PIETE SA sau HORTICULTURA SA, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 Cod procedură penală şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În baza art. 72 alin. 1 C.pen deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv din data de 02.06.2021 până la data de 01.08.2021. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 5 alin. 5 cu rap. la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/ 2008 aduce la cunoştinţa inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. În baza art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 din Legea 143/2000 cu ref. la art. 2 din Legea 143/2000, art. 112 lit. f Cod penal dispune confiscarea specială de la inculpat a: a) 2,22 grame de substan?ă pulverulentă care conţine Amfetamimă ?i Cafeină ?i 0,7 grame de Cannabis, probele fiind depuse la IPJ Timi? — SCJSEO, conform dovezii seria/nr. TM-DR/314641 din data de 27.05.2021 ( cumpărarea din data de 07.05.2021). b) 2,18 grame de substan?ă pulverulentă care conţine Amfetamimă ?i Cafeină, proba fiind depusă la IPJ Timi? — SCJSEO, conform dovezii seria/nr. TM-DR/314647 din data de 02.06.2021 ( cumpărarea din data de 20.05.2021) c) 0,32 grame de substan?ă pulverulentă care con?ine Amfetamimă ?i Cafeină, proba fiind depusă la IPJ Timi? — SCJSEO, conform dovezii seria]nr. TM-DR/314680 din data de 29.06.2021 ( cumpărarea din data de 31.05.2021) d) flagrantul ?i perchezi?ia din data de 02.06.2021: - 1 ,49 grame de substan?ă pulverulentă care con?ine Amfetamimă ?i Cafeină ( proba nr. 1) - 0,8 grame de substan?ă pulverulentă care conţine Amfetamimă ?i Cafeină ( proba nr. 2 ). - 0,37 grame de Cannabis ( proba nr. 3 ). - un dispozitiv de mărun?ire tip râ?ni?ă în/pe care s-a pus în evidentă THC ( proba nr. 4) - un recipient în care s-a pus în eviden?ă Amfetamină ?i Cafeină ( proba nr. 5). - un breloc în care s-a pus în evidentă Amfetamină ?i Cafeină ( proba - un dispozitiv de mărun?ire tip râ?ni?ă în/pe care s-a pus în evidentă THC ( proba nr. 7) Probele men?ionate au fost depuse la IPJ Timi? — SCJSEO, conform dovezii seria/nr. TM-DR/314653 din data de 17.06.2021 . În temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000, dispune distrugerea drogurilor confiscate potrivit art. 574 lit. d Cod procedură penală, păstrarea de contraprobe fiind obligatorie. În baza art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 398 C. proc. pen., coroborat cu art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obliga inculpat la plata către stat a sumei de 4500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 25.01.2023, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 32/2023 din 25.01.2023În baza art. 391 alin. 1 C.p.p. stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 25.01.2023, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2023Amână cauza la data de 10.01.2023 pentru lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 22.11.2022Amână cauza la data de 22.11.2022, ora 10:00 pentru pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 08.11.2022