C***** C********* P***** P****** V*** M****
PetentG***** I****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Cristeşti, reprezentată de Primar Pintili Vlad Mihai, în contradictoriu cu intimatul G***** I****. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 1305 lei, aplicată prin procesul verbal de sancţionare a contravenţiei seria PSVX nr. 290942/11.11.2019, cu sancţiunea obligării intimatului la prestarea unei activităţi in folosul comunităţii. Dispune ca intimatul G***** I**** să presteze 50 ore de activităţi în folosul comunităţii aparţinând comunei Lespezi, judeţul Iaşi. Prezenta se va înainta Primăriei Comunei Cristeşti, jud. Iaşi, în vederea punerii în executare. Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria Paşcani în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.10.2022.
Hotarare 1704/2022 din 12.10.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 C proc.civ. amână pronunţarea în cauză la data de 12.10.2022 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei conform dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2022