B*** D****** R*****
InculpatÎn baza art. 485 al. 1 lit. a Cod procedură penală, admite acordul de recunoa?tere a vinovă?iei încheiat între procuror MIHNEA Vasile-Silviu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi şi inculpata BUDU Daniela-Rebeca, pentru săvârşirea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri” prev. de art. 275 alin. (1) C.pen., faptă pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, obiect al dosarului nr. 727/P/2022 În temeiul art. 275 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 480 alin. (4) C.proc.pen. condamnă pe inculpata BUDU Daniela-Rebeca la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen., aplică inculpatei BUDU Daniela-Rebeca pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) C.pen. – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i art. 66 alin. (1) lit. b) C.pen. – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa de la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen., aplică inculpatei BUDU Daniela-Rebeca pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C.pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, care se va executa în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă. În temeiul art.91 alin 1 Cod dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art.92 Cod penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata BUDU Daniela-Rebeca va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata BUDU Daniela-Rebeca are obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpata BUDU Daniela-Rebeca va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, şi anume în cadrul Primăriei comunei Roseţi sau Primăriei Călăraşi, conform deciziei consilierului de probaţiune dispuse în temeiul art.51 alin.1 raportat la art.57 alin.2 din legea nr. 253/2013, respectiv Serviciului Public Pavaje Spaţii Verzi sau Complexului de Agrement "Dumbrava", din cadrul Municipiului Călăraşi. În baza art. 91 alin. (4) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei BUDU Daniela-Rebeca asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art.274 alin.1 C. procedură penală obligă inculpata BUDU Daniela-Rebeca la plata sumei de 525 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare, conform art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pronunţată prin punerea acesteia la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 09.06.2022.
Hotarare 214/2022 din 09.06.2022amână pronun?area la data de 09.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2022