A******** M****** U****
PetentAdmite cererea formulată de către petenta ASOCIAŢIA MOŞNIŢA UNITĂ, având ca obiect modificare acte constitutive persoane juridice. Încuviinţează modificările intervenite în actele constitutive ale asociaţiei petentei, conform Actului Adiţional nr. 1 din data de 15.09.2022, privind aderarea de membri şi modificarea componenţei Consiliului director, Consiliul director fiind format din: preşedinte – C. C.- A, vicepreşedinte – A. M.-I. şi secretar – V. C.- M. Dispune înscrierea modificărilor astfel survenite în Registrul Special - Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.10.2022.
Hotararecameraconsiliu20487/2022 din 18.10.2022