S*** L****
ReclamantP******* M*********** T**** M****
PârâtM********* T**** M****
PârâtAdmite cererea de suspendare formulată de reclamanta S.L.în contradictoriu cu pârâţii PMT şi MTM. Dispune suspendarea executării Dispoziţiei nr. 1496/17.10.2022 emisă de pârâtul Primarul municipiului Tg-Mureş până la pronunţarea instanţei de fond. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în data de azi 29.11.2022.
Hotarare 767/2022 din 29.11.2022