G**** F*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5385/P/2022 din data de 24.11.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, privind pe inculpatul G**** F*****, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C.pen., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G**** F*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.01.2023.
Incheierefinalacamerapreliminara136/2023 din 13.01.2023