B** M****** D** F*******
PetentI************ L**
CreditorAdmite cererea formulată de petentul B** M****** D** F*******. Încuviinţează executarea silită pornită în dosarul execuţional nr. 1908/KRK/2022, la cererea creditorului I************ L**, în baza titlului executoriu constând în contract de credit nr. 410352432 din data de 20.06.2020 cu toate modificările şi completările ulterioare, încheiat între Provident Financial România IFN SA şi Pirvu Alexandra Maria, împotriva debitoarei PIRVU ALEXANDRA MARIA, în vederea recuperării sumei de 9960,39 lei reprezentând debit principal, dobânda aferentă creditului acordat, penalităţi aferente creditului acordat şi alte creanţe astfel cum rezultă din titlul executoriu, la care se adaugă alte sume acordate potrivit legii sau titlului executoriu, precum şi cheltuielile de executare silită, prin oricare din modalităţile prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată în data de 18.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 20501/2022 din 18.10.2022