S* R** & R** S*
ReclamantM**** M*****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta RCS & RDS SA, în contradictoriu cu pârâta M**** M*****. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.794,85 lei reprezentând contravaloare facturi, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate asupra sumei de 1.794,85 lei, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare celei în care s-a împlinit termenul scadenţei fiecărei facturi şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Judecătoriei Calafat. Pronunţată azi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 33/2023 din 19.01.2023