C****** D**** -********** P******** A*** L* R****** L***** G******* Ş* A******** S** (** A* G******* R*******
Intimat ContestatorC*** J******** D* P***** V*****
Apelant IntimatDin oficiu, dispune suplimentarea probei cu înscrisuri. În acest sens, se emite adresă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a înainta la dosar sentinţa civilă nr.1508/28.10.2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, Secţia I civilă-Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr.564/120/2020 şi decizia nr.930/15.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti-Secţia I civilă, în dosarul nr.564/120/2020, menţionate în adeverinţa nr.581/19 mai 2021, aflată la fila 8 în dosarul de fond. De asemenea, i se solicită să precizeze data la care a fost emis ordin pentru salarizarea judecătorilor din cadrul ÎCCJ pentru valoarea de referinţă sectorială (VRS) 605,225, mai exact data la care a fost aplicat acest VRS la salarizarea magistraţilor în funcţie. În vederea ob?inerii rela?iilor solicitate, amână judecarea cauzei la data de 22 martie 2023, pentru când se citează intimatul-contestator, apelanta-intimată având termen în cuno?tin?ă potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 19.10.2022