S**** S*****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 C.pr.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 1300/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Secuiesc la data de 4.11.2022, precum şi competenţa instanţei pentru judecarea cauzei, legalitatea administrării probatoriului şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S**** S*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C.pen. şi uz de fals, prev. şi ped. de art. 323 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, pentru când se citează părţile. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, data de 5.01.2023.
Incheierefinalacamerapreliminara din 05.01.2023