M********* B******** P*** P******* G******
Intimat PârâtI****** I*****
Intimat ReclamantI****** I**
Petent ReclamantN***** C*****
Petent ReclamantH****** C****
Intimat PârâtAdmite contestaţia. Dispune completului care a pronunţat decizia civilă nr. 1206/2022 în dosarul nr. 26874/302/2019 de pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a III-a Civilă să procedeze la redactarea acesteia, până la data de 23.12.2022. Dispune comunicarea prezentei decizii către completul care a pronunţat decizia civilă nr. 1206/2022 în dosarul nr. 26874/302/2019 în vederea îndeplinirii măsurilor dispuse. Definitivă. Pronunţarea deciziei se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 23.11.2022. CBT/ECB
Hotarare 946/2022 din 23.11.2022În vederea emiterii unei adrese către Tribunalul Bucureşti, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 23.11.2022, ora 12,00 în cameră de consiliu.
Incheiere de sedinta din 09.11.2022Termen introdus din eroare în şedinţă publică.