S****** M*****
ReclamantI********* N******* P***** S******** M**** A* C******** A************ R******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâtul la stabilirea şi plata salariului de bază pentru funcţia deţinută de reclamantă în conformitate cu dispoziţiile art. 1 al Anexei nr. VII din Legea-Cadru nr. 153/28.06.2017, începând cu data de 01.08.2022. Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească reclamantei, începând cu data de 01.08.2022, toate sporurile, prin raportare la salariul de bază stabilit în modul arătat anterior. Obligă pârâtul să acorde diferenţele salariale cuvenite reclamantei conform celor dispuse anterior, începând de la data de 01.08.2022, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenţei până la data plăţii. Obligă pârâtul să efectueze corecţiile în Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor (REVISAL) şi să rectifice declaraţiile de impunere transmise către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, conform celor stabilite anterior. Respinge, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 22.12.2022.
Hotarare 8037/2022 din 22.12.2022Amână pronunţarea la data de 22.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 20.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2022Amână pronunţarea la data de 20.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 13.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2022